miercuri, 12 decembrie 2012

Bijuteria de suflet - post despre mama Nadinei :)

Indemnata de un concurs dintr-un post aniversar - la multi ani, Bogdana! - de pe blogul Calea Lactee, depan cu placere o poveste. De cand o am pe Nadina, imi plac mai mult povestile - si, uite, acum am ocazia sa spun si eu una online - nu doar urechilor printesei Nadina din Tara Basmelor. Sunt bucuroasa. Este povestea bijuteriei mele de suflet - aceea care ma tulbura, ma fericeste si imi aminteste momente de poveste.

Povestea bijuteriei mele de suflet vine tocmai din Italia, din Venetia, dintr-o vacanta de vis, in care am strabatut Italia impreuna cu iubirea vietii mele. Imi doresc mult sa calatoresc in continuare, dar, si daca ar fi sa raman cu ce a fost pana acum, pot spune ca atunci, acolo, in "illo tempore" al vietii mele, am stiut ce inseamna sa fii fericit alaturi de cineva, atat de fericit, incat rememorarea unor momente sa iti lumineze oricand sufletul.

Inaintea unei zile de cutreierat non-stop prin Venetia, spre a-i cunoaste cotloanele, am dat o raita prin magazinele din Murano, unde eram cazati, magazine de tot felul pline ochi cu ... sticla de Murano :), pentru a cumpara ceva mamelor noastre. Nota bene: eu nu eram deloc fan bijuterii in acele vremuri si le asociam mereu cu cadourile pe care le faci unei femei foarte mature. Nici gand, deci, ca ceva imi va fura inima intr-un magazin din acesta.

Dar lucrurile nu sunt cum le planificam, se stie : printre multele pietricele colorate armonios si divers, prezentate impecabil in micile pravalioare colorate si vesele, rasunand de vocalele si muzicalitatea limbii italiene, in lumina blanda a soarelui de septembrie, s-a ivit inima ! Era atat de frumoasa, ca mi-a aparut ca o intruchipare a fericirii mele ca ma aflu in cel mai romantic oras. Asta mi-a spus, intr-o clipa, inima aceea mare, colorata, marcanta intr-un fel cumva discret si mai ales binevoitor - o bucata de sticla de Murano bleu - turquoise opac cu multe floricele albe (millefiori! :) , asezata pe un snur negru simplu innodat in jurul bijuteriei.


 O clipa, si mi-a furat privirea si mi-a vrajit sufletul instant, asa ca, ce sa vezi, am fugit imediat din magazinul acela, pretextand nu mai stiu ce, gandindu-ma ca ar fi probabil foaaaarte scumpa ori poate "o sa imi treaca" in alt magazin, nu mai stiu.

Ce aiuristic, sa nu dau curs chemarii si sa fug de ea, in alt magazin, refugiindu-ma in spatele ideii ca acolo vom cumpara ceva pentru mamele noastre, mie rezervandu-mi alt capitol de Venetia, de cadou, de ... nu stiu ce ! Nu m-am lasat, cu alte cuvinte. Devenisem insa morocanoasa din cauza neconcordantei suflet-minte, intre ce era si ce planuisem eu de acasa - doar mie nu imi placeau bijuteriile, nu ?! Ei, uite ca iar se ivea un cotlon de suflet necunoscut mie. Iubitul a vazut insa asta si, cu pricepere, a stiut sa ajunga exact in acel cotlon si sa il lumineze in singurul mod posibil. Inima a ajuns frumos pe pieptul meu si, as putea spune, in pieptul meu :), asezandu-se frumos in suflet pana in ziua de azi si cu siguranta - cat voi fi eu!

E clar ca lumina zilei ca asta imi e cea mai draga bijuterie, strecurata neasteptat in suflet si revarsand oricand o port culoare discreta si mai cu seama armonie, multa, multa. Inima a fost ceruta de inima, daruita din inima ... si a ajuns pe + in inima !




Si uite-asa

V-am povestit de bijuteria mea ! :)

Si inchei, cu drag,

Monica





Niciun comentariu: