De multa vreme vreau sa scriu despre ceva si nu stiu cum.
Nu despre faptul ca Nadina reuseste acum sa mearga cativa pasi fara sa se tina de marginea patului si chiar cativa pasi pe mocheta, cu toata talpa (nu pe varf), cu sustinere...
Nu despre cum se ridica in picioare imediat ce simte aparitia cuiva in camera si ne da tuturor sentimentul ca suntem asteptati si doriti ....
Nu despre cum isi mananca pantofii (oricare dintre perechi), cu talpa lor striata si inchizatoarea cu arici, ori chitara de plastic a albinutei atasate la carucior, jucariile, marginea patului si orice altceva :)...
Ci despre mirosul de bebelus: proaspat, suav, fara corespondent in lumea parfumurilor "facute", emanand dintr-un trup de om miniatural, altfel proportionat decat al unui adult, dulce si fraged. Mirosul emana din tot corpul, dar parca mai ales din pielea capului, motiv de repetata si prelungita amusinare. Se simte grozav in zile de vara, deasupra patului ei, definindu-i spatiul si marcandu-i prezenta. Cel mai placut miros care nu-i parfum , care nu trece o data cu orele si care e mereu acolo, in jurul ei.
Gata, am scris :-) !
3 comentarii:
Ah ce mi-a plăcut asta, mi-a mers la suflet. Mirosul ăsta de copil mic e ... uf, e imposibil de descris şi minunat.
Asa-i, cine stie, cunoaste :-) !
Ai mare dreptate!Ador mirosul lui!Iar daca alte minuni pe care le face (un nou tipat, descoperitul picioruselor si gustul lor) le pot inregistra cumva (foto, video), mirosul lui de bebe, nu am cum. Din cauza asta ma lacomesc sa-l absorb acum, sperand ca-l voi tine minte toute ma vie!
Te pup cu drag!
Trimiteți un comentariu